Istoria comunei Ostra

Etimologic, numele Ostra vine de la cuvântul slav ostru, care înseamnă ascuţiţ, nume care a fost dat mai întăi unui munte cu această formă, dar credinţa localnicilor este că numele Ostra, este legat de o unealtă de pescuit: ostriţa. Aceasta este confecţionată dintr-un băţ lung, care are la capăt un fel de furculiţă. Peştele se prindea prin aruncarea în spinarea acestuia a uneltei, în aşa fel încât furculiţa să-l străpungă.
Această unealtă este folosită şi in prezent la prinderea păstravului , toamna cănd este la bătaie, noaptea, cu o lampă puternică folosită pentru orbirea temporară a păstrăvului şi apoi se foloseşte ostriţa pentru străpungerea lui.


Prima atestare documentară a numelui Ostra apare intr-un document din 25 aprilie 1475. Ştefan cel Mare certifică dreptul Mănăstirii Humor de a folosi:

„un munte, anume Ostra, si slatina de la Ostra, care, acest munte si cu slatina, au fost demult ale lor" Documente privind istoria României, Veacul XIV, XV.

Slatina este un izvor ale cărui ape, înainte de a ieşi la suprafaţă, spală o rocă cu un conţinut bogat în sare. Se ştie că în perimetrul zonei a existat un număr mare de izvoare de slatină, dar slatina la care se referă documentul este imposibil de identificat, ştiut fiind faptul că izvoarele de slatină există la Ostra, pe Băişescu,la Slătioara, Stulpicani. Tot ce este posibil ca documentul să facă referire la vreo slatină de pe pe părăul Băişescu din Ostra.
Existenţa numelui Ostra la această dată certifică faptul că localitatea avea deja o vechime bine determinată.

Urmele de locuire în Ostra sunt atestate şi de materialele arheologice descoperite: capete de buzdugan, vârfuri de lance şi un coif care are partea exterioară acoperită cu desene aurite, toate datănd din socolele XIII - XIV. Coiful a aparţinut unei căpetenii tătăreşti care a fost ingropată la Ostra.

În anul 1488 Ştefan cel Mare construieşte mănăstirea Voroneţ (26 mai - 14 septembrie 1488) şi prima moşie cu care o înzestrează este un sat:

„...Ştilbicani, la Topliţa Rece, pe Suha Mare, Şi Suha Mare de la gură pînă la obîrşie şi cu toate izvoarele, anume Răroaia şi Ostra şi Negrileasa şi cu toate izvoarele câte cad în ele, şi cu poienile şi cu făneţile..."

care a fost cumpărat de Ştefan cel Mare cu 160 de zloţi tătăreşti şi făcut danie mănăstirii Voroneţ. Documentul, scris în Suceava, este datat 17 august 1488.

Acest teritoriu avea să constituie braniştea mănăstirii Voroneţ şi sa-şi păstreze acest statut până în aprilie 1785 când, din ordinul autorităţii habsburgige, mănăstirea Voroneţ va fi desfiinţaţă, iar averea ei va fi înglobată în Fondul Bisericesc.

Înainte de 1774 întreg teritoriul Moldovei s-a aflat sub administraţie militară rusă în două perioade: 3 septembrie - octombrie 1739 şi 27 septembrie - septembrie 1744. Din octombrie1774, timp de 144 ani, regiunea a fost sub dominaţie austriacă, fapt determinat de împărţirea Poloniei între Austria, Prusia şi Rusia: „În fatala împărţire a Poloniei (anul 1772) , lotul Austriei fu Galiţia cu Pocuţia, vechiul fief al lui Ştefan cel Mare”.

Primul război mondial
     În urma atentatului de la Sarajevo (28 iunie 1914), guvernul hasburgic declară război Serbiei la 15/28 iulie 1914. A fost începutul unei conflagraţii care a antrenat 28 de state. Efectele stării de război a fost resimţită şi în Ostra de unde au plecat, pentru început, 41 de bărbaţi. Au urmat alte mobilizări în 7 decembrie 1914, 25 februarie şi 15 martie 1915 etc.
     În 17/30 iulie 1914 Austro-Ungaria a declarat război Rusiei. Este data la care a început o perioadă de grele încercări pentru întreaga Bucovina. La 29 august 1914, armata rusă ajunge în Bucovina. La începutul lunii septembrie este ocupată capitala provinciei, Cernăuţi. Aparatul administrativ a fost mutat la Vatra Dornei, la Gura Humorului a fost instalat un depozit de armament iar la Câmpulung Moldovenesc un spital militar. În jurul datei de 25 septembrie, ruşii ocupă Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc . La 8/12 octombrie oraşul Cernăuţi este reocupat de trupele de austrieci conduse de generalul Fischer iar trupele ruseşti se retrag din sudul Bucovinei. În încercarea de a face faţă ofensivei ruseşti şi de a demonstra că bucovinenii duc un război drept, au început să fie recrutaţi corpuri de voluntari din rândul civililor. Astfel, la 22 noimbrie 1914, a avut loc o adunare al cărei scop a fost acela de a se reafirma ataşamentul faţă de Austro-Ungaria şi s-au alcătuit liste cu voluntari pe baza consimţământului liber al bucovinenilor. De fapt, a fost dat un ordin ca din fiecare sat să fie recrutaţi câte 50 de voluntari. Nici un ţăran nu s-a înscris de bună voie, ei au fost recrutaţi de jandarmii lui Fischer. Mulţi dintre ei au dezertat şi au trecut graniţa în România. A urmat o perioadă cu ofensive ruseşti şi retrageri austriece urmate de ofensive austriece şi retrageri ruseşti.
     La 14/27 august 1916, România declară război Austro-Ungariei, iar manifestările de bucurie ale bucovinenilor au devenit făţişe. Din august 1917, zona trece sub controlul armatei române însă, nu pentru mult timp. Odată cu semnarea păcii preliminare de la Buftea (5 martie 1918), armata română părăseşte sudul Bucovinei iar Fischer şi jandarmii lui se întorc. Odată cu soldaţii unguri a venit şi sărăcia. O foamete de nedescris a pus stăpânire pe întreg bazinul Suhei Bucovinene.
     De-a lungul războiului au fost făcute rechiziţionări care s-au ridicat la sume apreciabile. Documentele vremii arată că Ostra a contribuit cu 13.160 lei, Gemenea cu 603.853 lei, Frasinul cu 66.982 lei. Populaţia civilă a fost obligată la hoşpont (muncă în favoarea armatei): săpau tranşee, adăposturi, construiau căi de acces, carau muniţie. Numărul morţilor din timpul războiului au fost publicate de N. Grămadă – în Ostra au fost 25 morţi şi 5 invalizi. În 1929, în Ostra se găseau 250 morminte ale soldaţilor necunoscuţi.
Odată cu terminarea războiului începe o campanie susţinută pentru unirea Bucovinei cu România. La Cernăuţi se editează ziarul „Glasul Bucovinei” in care, in primul număr, sub titlul „Ce vrem” se scria „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri precum o cer interesele noastre strămoşeşti”.
     La 27 martie 1918, Adunarea Naţională din Chişinău proclamă unirea Basarabiei cu România. Bucovinenii îşi declară în ziarul Viaţa nouă care apărea la Suceava, dorinţa lor de a se uni cu ţara alături de ei ne e şi locul nostru.
     La 27 octombrie 1918, la Chişinău este proclamată Adunarea Constituantă care declară că hotărăşte unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti. După o serie de manifestări ostile ale antiunioniştilor, de data de 1528 noiembrie 1918 este convocat la Cernăuţi un congres care adoptă o moţiune prin care hotărăşte Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Cerenuş, Colaciu şi Nistru, cu regatul României. Evenimentul a provocat multă bucurie în satele bayinului de pe Suha Bucovineană şi a fost sărbătorit solemn la Stulpicani, Frasin şi ostra.
     În 1919, la 11 iunie odată cu pacea de la Paris vine şi recunoaşterea mondială a formării statului naţional unitar independent România.

Al doilea război mondial
     În localităţile bazinului Suha Bucovineană armata germană a apărut din februarie 1943 dar primele lucrări cu caracter de apărare, făcute de localnicii din zonă datează din 1941 când au fost săpate tranşee – la Ostra 44 metri.
     În martie 1944, trupele staţionate în localităţile bazinului sunt trimise pe front. La începutul lunii aprilie, tineretul de la 15 la 20 de ani este organizat în formaţiuni premilitare şi a fost trimis în Oltenia la Slatina. După evenimentele de la 23 august, întreg bazinul intră în fierbere. Lacalnicii iau din mâna nemţilor vite şi alimente şi se refugiază în adâncurile pădurilor. Trupele germane din zonă sunt trimise pe front, în zonă rămâne doar o unitate de transmisionişti care ulterior, împreună cu localnicii, vor oferi informaţii preţioase grănicerilor români şi trupelor sovietice.
     La 28 august, batalionul 1 din regimentul 6 Grăniceri a primit misiunea să elibereze localitatea Ostra Şi să intercepteze comunicaţia broşteni + Stulpinaci. Grănicerii români împreună cu un regiment soviectic, conduşi prin munţi de localnici din ostra Flocea Vasile şi Flocea Gavril, ajung în dimineaţa zilei de 29 august la Ostra, îi iau prin surprindere pe hitleriştii de aici şi în scurt timp localitatea este eliberată şi comunicaţia interceptată. Apoi, este continuată acţiunea de eliberare pe direcţia Ostra Stulpicani. Pentru a culege informaţii despre trupele hitleriste, căpitanul Cezar Pintilie, trimite o locomotivă a C.F.F. ului care a fost condusă, voluntar, de Gheorghe Tanu şi Traian Jalbă. La Rampa lui Hacăl, Valeria Tanu, încearcă să îi avertizeze că mai la vale, la pod, lângă pădure era un grup de hitlerişti. Locomotiva ajunge la Tărnicioara, lângă pod. Hitleriştii deschid focul şi îl rănesc grav pe mecanicul Tanu Gheorghe. Deşi grav rănit, mecanicul găseşte forţa de a conduce locomotiva înapoi la Ostra.
     Pe baza informaţiilor culese, s-a trecut la organizarea dispozitivului de luptă. Dar hitleriştii declanşează un contraatac, cu forţe mult mai numeroase iar localitatea Ostra şi cota 1035 au fost recucerite. Pierderile în rândul grănicerilor români au fost mari 70 de morţi şi 120 de răniţi. Trupele române şi sovietice s-au retras spre Muntele Lung. În timpul luptelor de la Ostra au ars 3 gospodării iar pe drumul Ostra-Stulpicani au fost aruncate în aer de hitlerişti 3 poduri în valoare de 1.900.000 lei. După recucerirea Ostrei de către hitlerişti au urmat represaliile în casa lui Alexa Răcilă sunt găsiţi şi împuşcaţi 2 grăniceri răniţi, un grănicer rănit la ambele picioare este împuşcat şi lăsat în şanţul şoselei.
     În perioada 8 septembrie – noiembrie 1944 în toate localităţile din tonă sunt cantonate trupe sovietice.
     După plecarea trupelor, apar alţi duşmani de temut în zonă, mizeria şi sărăcia aduc tifosul, iar în primăvara lui 1945 apare un alt flagel – foametea. Începe apoi reconstrucţia zonei sunt refăcte podurile, linia ferată Frasin-Stulpicani, incepe reconstruirea satelor.

      Lucrările la şoseaua Bucşoaia – Frasin – Stulpicani – Ostra – Băişescu şi a ramificaţiilor spre doroteia, Plotoniţa, Negrileasa, vadu Negrilesei, Gemenea şi Slătioara au început la 24 iulie 1889, segmentul Stulpicani – Ostra este terminat în 1898.
     Exploatarea minereurilor de cupru şi barită de la Tarniţa işi are rădăcinile în activităţile miniere ale lui Julius Kalita care în 1869 vor trece în proprietatea Fondului Bisericesc. Abia în 1965 a început exploatarea sistematică a minereurilor neferoase de la Tarniţa (Ostra), fapt care a pus baze noi dezvoltării economice a zonei.
    Cu mult înainte de existenţa şcolilor, educaţia copiilor se făcea în tinda bisericii fapt care reiese dintr-un raport încheiat la 15 septembrie 1852 cu ocazia inspecţiei făcute de către protopresviterul Grigore Colţa. În 6 decembrie 1884, prin emisul numărul 1786 se decide înfiinţarea unei şcoli cu două clase la Ostra, deschiderea ei oficială având loc la 30 septembrie 1892.
Căminul cultural de Ostra a fost înfiinţat în 1945.
   Datele recensământului din 1774 arată că la Ostra exista un preot – preotul Chirilă. În 1775, în Ostra existau 2 preoţi pentru 83 de familii. Construcţia bisericii din Ostra începe în 1889 şi este finalizată în 1890 cu plan treflat, construită din lemn de brad cu trei turle, îmbrăcată la exterior cu scândură, cu o suprefaţă de 144 m² şi o înălţime de 4 m.